Parohia Satu Mare 6 este urmașa Parohiei Satu Mare 3 care a fost înființată în anul 1943 cu rolul de a servi credincioșii din zona Gării Satu Mare. Slujbele religioase s-au ținut în capela Fam. Popp până în anul 2000 de către următorii preoți:
– Pr. Romulus Lemeni, 1943 - 1954;
– Pr. Mihai Doboși, 1954 - 1960;
– Pr. Vasile Pop, 1960 - 1967;
– Pr. Costache Mirea, 1968 - 1981;
– Pr. Traian Pilca, 1981 - 1987;
– Pr. Petru Tătărean, 1987 – 1 iunie 2013;
– Pr. Vasile Feher, 1 iulie 2013 – 01.11.2021;
Toți acești preoți au slujit cu devotament credincioșii parohiei și în mod special Pr. Mirea și Pilca.
În 1987 a fost tranferat de la Parohia Certeze Pr. Petru Tătărean, care a slujit în vechea capelă până în anul 2000.
Evenimente mai importante care au avut loc în capela Fam. Popp amintim târnosirea ei de către P.S. Dr. Vasile Coman, Episcopul Oradiei în anul 1968.
După 1989 s-a simțit nevoia ridicării unei noi biserici a cărei piatră de temelie a fost așezata și sfințită la data de 5 mai 1991 de către P.S. Justinian Chira al Maramureșului și Sătmarului. Noua biserică are hramul sfinții apostoli Petru și Pavel. Lucrările noii biserici au început în anul 1991 și au continuat în ritm intens până în anul 2000. La data de 26 decembrie 2000 P.S. Justian Chira și P.S. Justin Sigheteanu, în fruntea unui frumos sobor de preoți, au târnosit noul lăcaș de cult, ocazie care a reprezentat și mutarea slujirii în noua biserică.
Un alt moment legat de această dată este cel al înființării Parohiei Sfintii Apostoli Petru și Pavel, la care a fost transferat ca preot paroh Vasile Feher de la Parohia Tur.
Câteva data despre actuala biserică:
– dotată cu toate utilitățile necesare bunei deserviri a credincioșilor (încălzire centrală pe gaz, curent electric trifazic, o curte impresionantă, bune îngrijită, împrejmuită cu gard, un părculeț pentru destinderea credincioșilor);
– biserica ridicată sub forma de cruce greaca este acoperită cu tablă de cupru, are patru clopote, sistem de alarmă antiefracție,
– s-a avut în vedere ca la înfrumusețarea bisericii să se țină cont de erminia B.O.R. și, în acest sens amintim că catepeteasma bisericii a fost sculptată din demn de stejar vechi precum și amvonul și jilțul arhieresc;
– s-a executat pictarea sfântului lăcaș în tehnica fresco de către pictorul Vlad Iulian din București care a reușit să așeze pe pereții bisericii scene biblice foarte frumoase;
Pentru toate acestea dăm Slavă Bunului Dumnezeu!