Această așezare este situată în partea de sud a orașului, în continuarea străzii Uzinei, care începe de la Podul de peste râul Someș și se prelungește până la vechiul aeroport. Locul de marcare de unde începe Curtuiușul este reprezentat de Halta Amați, unde era prin anii 1970 linia îngustă de cale ferata care trecea din gara de vest a orașului Satu Mare, cunoscuta și sub numele de Gara Ferăstrău, spre sud, traversând strada Uzinei prin punctul unde se găseau administrațiile Gostatului și apoi mergând paralel pe partea stângă a șoselei până la vechiul aeroport și mai departe spre sud-est către Viile Satu Mare.
Cartierul este alcătuit, în mare parte, din români, puțini unguri de religie reformată și catolică dar fără lăcaș de cult.
Localitatea este așezată de-a lungul acestui drum de interes local care duce din Satu Mare, după ce traversează Someșul spre sud, către localitatea Viile Satu Mare iar de la vechiul aeroport, unde se termină cartierul Curtuius, ramificându-se spre dreapta către noul aeroport și pe drumul național spre Zalău și Cluj-Napoca.
Această comunitate compactă a apărut datorită înmulțirii numărului populației din localitatea Satu Mare iar pe de altă parte prin așezarea unui mare număr de maramureșeni din localitățile Leordina, Sighetu-Marmației, Câmpulung pe Tisa, Iapa etc., care s-au colonizat aici în urma reformei agrare din anul 1923 și a situației de după al II-lea război mondial. Cu alte cuvinte, cartierul Curtuiuș nu are o istorie atât de veche, istoria sa fiind, istoria dezvoltării orașului. Această suburbie avea în anul 1973 aproximativ 200 de persoane, 90 % fiind români ortodocși.
Deoarece sunt uniți cu orasul, oamenii sunt angajați la firme și intreprinzători din Satu Mare. Din punctul de vedere al arondarii, Curtuiușul a fost filie a Parohie Satu Mare 5, care începând cu anul 1940 manifesta tendințe de extindere dincolo de calea ferată de la sudul orasului.
La început, credinciosii din filia Curtuiuș aveau un lăcaș de cult improvizat într-o șură, apoi într-o casă. În anul 1945, după razboi, credincioșii și-au manifestat dorința de a zidi o bisericuță. Pentru a-și duce la îndeplinire acest proiect au primit cărămida din demolările unor vechi edificii dar din anumite cauze nu au putut să realizeze acest lucru. Abia în anul 1950 au costruit o capelă din material foarte slab, cărămidă din pamânt, pe care l-au acoperit cu eternit iar în curtea acestei capele au construit o clopotniță în care au instalat un clopot. Această bisericuță este foarte îngrijită, cu bănci, cu iconostas, la care a lucrat un meșter tâmplar cu numele Petrușca Gheorghe iar icoanele sunt donația doamnei preotese Leontina Știru, care a lucrat la ele personal. Capela a fost reparată capital în anul 1970 iar prin anul 1968 fundația a fost întărită cu beton și incinta a fost împrejmuită cu un gard de sârmă pe butuci de lemn rezultați din lemnele de salcâm defrișați din cimitir.
În această biserica au slujit preoți din Satu Mare. Astfel, Curtuiușul fiind filie la Parohia Satu Mare 5, a fost deservit de Pr. Ioan Bălan în perioada 1940 - 1948 după care se retrage. A fost bolnav multă vreme și a murit la Baia Mare în luna mai 1973, după ce a funcționat ca administrator la Spitalul Unificat din Baia Mare iar înainte de a muri, cu câțiva ani, la Muzeul de istorie națională din Baia Mare.
La filia Curtuiuș au mai slujit: Pr. Mihail Doboși, 1950 - 1956;
Pr. Mircea Andron, 1956 - 1962;
Pr. Mihail Dobosi, 1962 - 1967, fiind ajutat și de către Pr. Gheorghe Coman și de către Pr. Ioan Știru;
Pr. Viorel Mihailă, 1967 - 1969;
Pr. Traian Pilca, 1969 - 1972, fiind ajutat de către preoții pensionari și îmbisericiți la Satu Mare, Pr. Simion Pop, Pr. Alexandru Găvruș, Pr. Cornel Hotea, Pr. Cornel Lepădatu.
În anul 1972 se înființează Parohia Satu Mare 5 din cele doua filii, Curtuiuș și Balta Blondă, venind ca paroh Pr. Vasile Popa de la Parohia Bârsău de Jos, de la 1 februarie 1973, locuind la centrul parohial din Satu Mare. El a slujit aici până în anul 1977. De acum până în 1981 a slujit Pr. Alexandru Tincu iar din 1981 vine ca preot paroh Constantin Bota care stă aici pâna în anul 1992. Din 1993 până în 1994 a servit aici Pr. Vasile Bene iar din 1994 până în prezent paroh este Pr. Viorel Pașca.
La data de 20 iunie 1999 se sfințește locul și se pune piatra de temelie a unei noi biserici de către Prea Sfințitul JUSTINIAN Chira al Maramureșului și Sătmarului, fiind însoțit de către Părintele Consilier Administrativ Vasile Augustin și de către Părintele Consilier Gheorghe Bălan alături de un sobor alcătuit din 20 de preoți. La data de 18 septembrie 1999 începe construcția bisericii, în 2001 se ajunge la acoperiș, în 2002 se execută instalația electrică și s-a tencuit exteriorul. În anul 2003 s-a tencuit interiorul bisericii și s-a curățat exteriorul fiind stropit cu terasit. La data de 30 noiembrie 2003 a avut loc târnosirea noului lăcaș de cult fiind puse sfinte moaște de către Prea Sfințitul JUSTINIAN Chira. La acest eveniment au mai participat Părintele Protopop Alexandru Tincu și un sobor format din 22 de preoți. La data de 29 iunie 2004 s-a teminat montarea gresiei în biserică, a unei tâșnitoare și a unui chioșc în curtea bisericii, s-a executat instalația de încălzire cu centrală termică pe gaz metan. La 23 noiembrie s-a montat iconostasul sculptat din lemn de tei de către sculptorul Nicolae Câmpianu de la Dej, jud. Cluj. La 28 noiembrie 2004 s-au montat icoanele pe iconostas, pictate de pictorul Constantin Bumbu din loc. Cășeiu, jud. Cluj. În 7 decebrie 2004 s-au astfaltat trotuarele și platoul din fața bisericii de către d-ul Stelian Popa. La data de 15 februarie 2005 s-a început pictarea bisericii de către pictorul Constantin Bumbu împreună cu cei dou fii ai săi iar la 8 aprilie această lucrare a fost terminată. În 22 iulie s-a achiziționat și a fost adus pentru sfânta biserică un candelabru cu 54 de brațe. La 24 iulie a avut loc ceremonia de resfințire a bisericii de către Prea Sfințitul JUSTINIAN Chira și de un sobor format din 35 de preoti și o mare mulțime de credincioși. S-au încununat, astfel, strădaniile și jertfa credincioșilor și a multor iubitori ai Bisericii care se numără în rândul ctitorilor și al binefăcătorilor Bisericii.
Pentru meritele sale Părintele Viorel Pașca a primit cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, si anume Crucea Patriarhală.
Preoți slujitori:
-Pr. Pașca Viorel 1994 – 01.03.2018
