Descriere
-
Istoricul comunității parohiale.
Hramul: „Botezul Domnului“, Protopopiatul Satu Mare, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.
Localitatea Roșiori este așezată la jumătatea distanței dintre Municipiile Satu Mare și Baia Mare pe drumul județean 193. Este amintită în documente din anii 1302, 1412, 1492 în care se relevă că denumirea oficială până în 1920 a fost: „Veresmart“ (Weresmarth) sau „Vorosmart“ pe care localnicii îl pronunțau dialectal „Vîșmort“. Denumirea inițială a localității folosită de populația băștinașă încă înaintea trecerii sub dominația statului maghiar a fost de „Roși“ sau „Roșor“. Primul termen are înțeles de „mâncătură de apă“, iar cel de al doilea de „rozător“. Urmărind configurația satului dinspre râul Someș se constată că întregul hotar apare ca o mâncătură, ca o rosătură, consecință evidentă a eroziunilor datorate râului Someș.
După instalarea autorităților maghiare, denumirea localității din „Roși“ a fost schimbată în „Veresmart“. „Veres“ sau „Voros“ cu înțeles de „roșu“, iar „mart“ de „mal“, deci „Malul roșu“. Populația locală întotdeauna a recurs la românizarea termenului de „Veresmart“ în „Vereșmort“ sau „Virișmort“ sau „Vîșmort“.
Din anul 1918 numele satului este schimbat oficial în Roșiori.
În anul 1304 în hotarul localității Roșiori se așază călugări catolici înființând un schit, localizat în partea vestică a satului, în apropierea Someșului. Și toponimia locului respectiv de circa 3 ha atestă prezența unui locaș de cult acolo „La Biserica Alba“ construit probabil din piatră albă. Schitul aparținea de Ordinul Paulinilor și avea ca scop catolicizarea localnicilor „vlahilor schismatici“.
Într-un document din anul 1595 localitatea este amintită sub denumirea de „Roșioriul de Sus“, fapt de demonstrează că atunci Roșiorul mai avea încă o parte „Roșioriul de Jos“.
În urma recensământului efectuat în anul 1713, localitatea Roșiori, sub denumirea de a „Veresmart“, apare ca făcând parte din comitatul Sătmar, iar populația era formată din 10 familii de iobagi și 2 familii de altă stare socială. În recensământul din 1720 apar 14 familii de iobagi. Recensământul din 26 iunie 1772 evidențiază 53 de familii din care 24 familii iobagi pe vecie, 17 familii de iobagi cu drept de strămutare, 3 familii de jeleri cu casă proprie și 9 familii de subjeleri (fără casă).
În recensământul din 1784 apare înscris între cei 143 bărbați maturi și un preot.
Configurația populației localității Roșiori din secolul al XIX-lea este majoritar românească. De exemplu în anul 1851 populația era formată numai din 765 de români.
În anul 1930, în urma recensământului general al României, în Roșiori apar 1066 locuitori.
În timpurile grele ale iobăgiei, lipsiți de pământ, de vite, de lucru, de condiții decente, locuitorii satului Roșiori au suportat până la un timp exploatarea marilor feudali ce dețineau suprafețe întinse de teren arabil al localității. Roșiorenii au fost printre primii din Satu Mare care se ridică la luptă în Revoluția din 1848.
Roșiorenii participă în 16 noiembrie 1918 la alegerea delegației ce va pleca la Alba Iulia în 1 decembrie 1918. Reprezentantul roșiorenilor a fost ales preotul paroh Pamfiliu Ossianu.
Drept recunoștință pentru lupta dusă în scopul unirii, autoritățile de stat donează în anul 1920 un clopot de 400 kg.
Activitatea educațională și culturala se dezvoltă împreună cu activitatea religioasă a localității Roșiori.
Printre primele școli înființate în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și atestate documentar se numără și școala confesională din Roșiori. Tabelul anexă la „conscrierea urbarială“ din 1774, confirmă existența unui învățător „leudimagister“ care locuia în sat dar nu era de baștină de aici. În 1842, lângă casa parohială era construită o casă mică din lemn acoperită cu paie, unde învățau puțină carte cu „potcoavele“ copiii sătenilor.
În anul 1859 este menționat documentar primul învățător calificat din Roșiori, pe nume Samuiel Fogaduși căruia îi va urma în 1868 Vasile Iluțiu (întemeietorul corului din Roșiori). Din 1883 întâlnim în Roșiori pe învățătorul Ioan Bretan intelectual cu o vastă pregătire muzicala și profesională, care stă aici până la pensionare în anul 1924. Pe vremea lui găsim în 1890, 84 de copii care frecventează cursurile școlii.
Linia educației românești începută de învățătorul Ioan Bretan a fost continuată și accentuată de Pamfiliu Ossianu paroh de Roșiori, director al școlii din Roșiori și în 1914 inspector al școlilor confesionale ale districtului Someș.
În anul 1921 școala din Roșiori trece în subordinea statului.
-
Istoricul bisericii parohiale.
În anul 1769 s-a construit o biserică de lemn închinată „Nașterii Maicii Domnului“.
Corul a fost înființat de învățătorul Vasile Iluțiu, iar toți învățătorii dintre anii 1870-1915 au fost și dirijori ai corului din localitate.
Când roșiorenii au început să-și construiască biserica, au dezvoltat și activitatea corului. Astfel în 1871 se înființează un cor pe patru voci.
Dirijorii corului: învățătorul Vasile Iluțiu (1868-1874), preotul paroh Petru Ciceronescu (1874-1884), Andrei Pelle (1884-1886), Vasile Sabău (1883-1898) originar din Roșiori, Vasile Sepeși Măgurean (1910-1919), Iosif Cardoș Spaddariu (1925-1934), Miclăuș Gheza (1934-1938), Petre Coza (1938-1941), Dr. Pop Gheorghe (1941-1945), Cornel Bretan (1945-1949), învățătorul Șimon Vasile (1949-1950), Gheorghe Bilon (1950-1963). Din anul 1963 corul din Roșiori a fost preluat de profesor Petru Porfirie Vacarciuc care a îmbunătățit prestația artistică a repertoriului muzical. Corul a participat la numeroase serbări țărănești, manifestări culturale, serbările A.S.T.R.A., sfințiri de biserici, manifestări corale naționale și internaționale.
Construirea actualei biserici a început în anul 1871 și se termină în anul 1878 când la 8 noiembrie este sfințită. Preot în acest timp a fost Petru Ciceronescu. Locașul de cult este construit din piatră și cărămidă. (1)
În anul 1901 biserica a fost înzestrată cu un iconostas sculptat de Josif Vogel din Sighișoara și icoanele pictate de profesor Octavian Smigheschi. Preot era Pamfil Ossianu. (2)
Pictura actuală este în stil neo-bizantin, în tehnica tempera, ulei și frescă. A fost executată de pictorul Marcel Pop din Bușag, ajutat de soția Nadia și socrul Valer din Ilba Maramureș între anii 1998-2001. (3)
Începând cu anul 2018 biserica a trecut prin mai multe procese de înfrumusețare, restaurare și înnoire sub diferite forme. Prima lucrare mai importantă din interiorul bisericii parohiale a fost finisarea Sfinte Mese și pregătirea acesteia pentru slujba Târnosirii. În același stil (cărămidă) și în aceeași cromatică s-a rezidit un Proscomidiar nou placat cu granit.
Altarul bisericii s-a bucurat și de împodobirea cu mobilier nou, din lemn masiv, care să deservească tuturor nevoilor litugice. Tot în cadrul altarului s-a schimbat pardoseala prin placarea cu gresie până în fața primelor rânduri de bănci (inclusiv soleia). O altă lucrare importantă din interiorul Sfântul Altar este aceea de racordare la rețeaua de apă a localității.
În toamna anului 2021 s-a schimbat tabla de pe întreaga suprafață a navei bisericii alături de ștablon, urmând ca în primăvara anului 2022 să se înlocuiască și ușile de acces în interiorul bisericii.
Tot în primăvara anului 2022 s-a restaurat pictura din interior iar cea de la exterior a fost refăcută complet. Anul 2022 a venit și cu alte lucrări exterioare dintre care cea mai importantă este aceea de turnare a trotuarelor din jurul bisericii. Lucrări de renovare s-au desfășurat și la cele două pridvoare ale bisericii, acestea fiind revopsite.
În turnul clopotniță ce se află în curtea bisericii la circa 15 m în partea de nord-vest se găsesc 3 clopote: unul de 500kg, al doilea de 200kg și al treilea de 150 kg. Între anii 1988-1989 un clopot a dispărut, fiind preluat apoi de Muzeul Județean.
Biserica are plan dreptunghiular cu dimensiunile 27 m / 12 m. Absida altarului este semicirculară decro?ată. Naosul este acoperit cu o boltă aplatizată. Pe latura vestică a bisericii este situat turnul angajat (parțial adosat), a cărui șarpantă este în formă de coif.
Dintre vrednicii preoți putem aminti: Ciceronescu Petru (1871-1884), Toma Simeon (1884-1895), Ossianu Pamfil (1895-1934), Soran Ioan (1935-1948), Radu Miron (1948-1949), Rusu Alexandru (1950-1974), Cotoțiu Nicolae (1974-1982), Pop A. Vasile (1982-1991), Năneștean Ioan (1991-1998), Orha Alexandru (1999-2002), Pater Vasile- Filomel (2002-01.08.2017), Pintea Răzvan- Bogdan (01.08.2017 -prezent). (4)
-
Casa parohială.
În anul 2020 s-a schimbat acoperișul casei parohiale alături de ștablonul acesteia. Lucrări majore de renovare s-au desfășurat și în interiorul acesteia prin placarea holul central cu gresie și respectiv a terasei.
Începând cu luna iulie a anului 2022 casa parohială a fost unită cu biserica prin turnarea trotuarelor.
-
Cimitirul.
Este pe Drumul Județean 193, la o distanță de 500 m de la biserica.
În interiorul acestuia, pe aleea principală de acces, din 2018, a început să prindă contur capela mortuară. Capela parohiei are următoarea compartimentare interioară: cameră frig, cameră preot, sala principală unde se desfășoară slujbele, punct sanitar, cameră pentru unelte și terasă. Astfel că până în 2020 acest proiect s-a concretizat de la un an la altul. În prezent capela parohiei este împodobită cu obiecte liturgice, icoane și cărțile de cult necesare săvârșirii slujbelor de înmormântare, având toate utilitățile necesare unui astfel de moment.
La intrare în cimitir s-a montat o frumoasă troiță de lemn. În imediata apropiere a capelei s-a adus și un clopot de 60 kg ce v-a răsuna la toate serviciile religioase din cimitir. Clopotul este susținut de o clopotniță metalică ce îl protejează de intemperii.
-
Profilul actual al parohiei.
În prezent parohia are un număr de 416 credincioși.
Surse bibliografice:
-
Pr. Orha Alexandru, Istoric – Parohia Ortodoxă Română Roșiori, Roșiori, 1999;
-
Inscripție de pe Iconostas-verso;
-
Pisania bisericii;
-
Imagini pentru documentare.