Descriere
Istoricul comunității parohiale
Hramul: Adormirea Maicii Domnului, Protopopiatul Satu Mare
Localitatea Iegheriște se găsește pe drumul județean 193B între localitățile Crucișor și Poiana Codrului, la o distanță de 44 km față de municipiul Satu Mare. Administrativ aparține de comuna Crucișor.
Iegheriște este atestată documentar prin anul 1272. Este subordonată cetății Satu Mare. Pe actualul amplasament s-a format din familii care s-au refugiat în codru după prima năvălire a tătarilor. Satul se extinde de-a lungul unei văi care șerpuiește dinspre Crucișor spre Poiana Codrului.
Legende locale spun că numele inițial al localității a fost Vălenii Codrului. În anul 1723 la Poiana Codrului s-a înființat o fabrică de sticlă. În locul numit Fagului, din Iegheriște s-a dorit inițial deschirea fabricii de sticlă, dar s-a renunțat în favoarea localității Poiana Codrului. Termenul de sticlă în maghiară este uveg. Termenul românesc derivat este oiagă. De la acest regionalism ar deriva oiegheriște și apoi Iegheriște. O altă versiune interesantă ar fi că numele localității vine de la domeniul de vânătoare ce se găsea aici în timpul Imperiului Habsburgic. În germană cuvântul vânător se traduce cu termenul Jäger de unde ar deriva termenul de Iegheriște. (1)
Prin anul 1936 satul avea 546 români, 13 germani și 10 evrei. (2)
În timpul construirii bisericii de zid din Iegheriște, sub grija parohiei, s-a construit și o școală care avea două clase, la care după 1918 s-a mai adăugat încă ceva. (3)
- Istoricul bisericii parohiale
În dreapta văii pe care este amplasată localitate Iegheriște, în mijlocul satului, spre răsărit se află vechiul cimitir (azi în conservare) unde un monument funerar stă mărturie a existenței aici a unei biserici de lemn. Tot în acest cimitir se vede piatra Sfântului Altar celei de a doua biserici. Pe piatra Sfântului Altar s-a ridicat o Sfântp Cruce în anul 1968 de către familia Vaida Vasile. Ceea ce înseamnă că în acest cimitir dezafectat au existat (în perioade diferite) două biserici de lemn.
În anul 1880 s-a construit actuala biserică. Până în anul 1883 a existat în paralel și a doua biserică de lemn. Hramul bisericii noi este Adormirea Maicii Domnului și s-a construit în timpul pastorației preotului Lazăr Iernea (1880-1890) din Parohia Bicău, la care Iegheriște era Filie. Pentru construcția bisericii s-au angajat toți credincioșii cu sprijinul substanțial al unui proprietar de păduri (Rény Arpad). Pictura inițială era o copie a unor picturi renascentiste.
Iconostasul s-a făcut în stil renascentist în anul 1933 pe timpul pastorației preotului Radu Florian de la Bicău (1935-1938). Între anii 1933 și 1938 s-au făcut reparații capitale și amvonul.
În anul 1966 în timpul preotului Crăciun Filip de la Bicău (1964-1972) la biserică s-au executat reparații capitale, s-a electrificat și s-au plantat pomi în toată grădina (n.n. curtea) bisericii. (4)
Biserica are plan dreptunghiular cu dimensiunile 26 m / 10 m. Absida altarului este semicirculara decroșată. Naosul este acoperit cu o boltă aplatizată. Pe latura vestică a bisericii este situat turnul clopotniță angajat, a cărui șarpantă este în formă de bulb. (5)
În timpul păstoririi părintelui Duba Claudiu Gheorghe s-au executat următoarele lucrări: pictura integrală în tehnica tempera a întregii biserici, catapeteasmă nouă, pardoseală placată cu gresie, refacerea altarului și a sfintei mese, schimbarea acoperișului și a jgheaburilor, realizarea drenajului din împrejurul bisericii, achiziționarea unor noi candelabre. Toate aceste lucrări au fost executate sub îndrumarea și conducerea preotului paroh, sprijinit cu jertfă și dăruire de către membrii consiliului parohial, epitrop fiind Mureșan Marian.
Începând cu data de 1 Decembrie 2017, la venirea noului preot paroh Tăut Mădălin Vasile, s-au organizat diferite activități catehetice cu copiii parohiei, excursii și un concert de colinde susținut de corul parohiei alături de alte coruri ale parohiilor învecinate. Cu binecuvântarea și sub îndrumarea preasfințitului părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-au executat următoarele lucrări: renovarea exteriorului bisericii, recondiționarea turnului bisericii, amplasarea unei noi sfinte cruci pe turnul acesteia, realizarea pavajului în jurul acesteia și construirea unei capele mortuare în incinta bisericii fiind complet utilată, ridicarea unui catarg, iluminarea bisericii, capelei mortuare și a casei parohiale. Toate aceste lucrări au fost executate sub îndrumarea și conducerea preotului paroh, sprijinit cu jertfă și dăruire de către membrii consiliului parohial, epitrop fiind Robotin Nicolae. În data de 18 August 2019, a avut loc târnosirea bisericii, sfințirea capelei mortuare și a lucrărilor ce s-au efectuat la sfântul locaș, prezent fiind în mijlocul credincioșilor, preasfințitul părinte Timotei Sătmăreanul înconjurat de un sobor de preți slujitori ai sfintelor altare.
Dintre preoții slujitori în Iegheriște amintim:
Gheorghe Bran (1833-1834)
Ioan Vitez (1834-1836)
Moise Novac (1836-1839)
Vasile Cotocea (1840-1845)
Simion Bărnuțiu (1846-1858)
Între 1858 și 1880 lipsesc datele
Lazăr Iernea (1880-1890)
Aurel Popovici (1890-1897)
Victor Cistu (1897-1910)
Izidor Silaghi (1911-1918)
Gheorghe Goia (1919-1920)
Sabin Goran (1920-1923)
Alexandru Brâncoveanu ( 1924-1925)
Florian Radu (1925-1938)
Muntean Mihai (1939-1941)
Jula Gheorghe (1941-1959)
Radu Vasile (1959-1963)
Crăciun Filip (1964-1972)
Iosif Grozav (1972-1973) (6)
…..
Vălean Susan Tiberiu (1990-2000)
Duba Claudiu (2000-01.12.2017)
Tăut Mădălin Vasile (01.12.2017 – )
Începând cu anul 2020, s-au demarat o serie de ample lucrări în parohia Iegheriște, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin Sigheteanul, după cum urmează:
-
Ample lucrări de renovare a casei parohiale(s-a refăcut atât interiorul cât și întreg exteriorul casei, s-a schimbat structura lemnoasă a acoperișului precum și înlocuirea internitului cu tablă; înființarea unei biblioteci parohiale);
-
S-a primit ca donație un clopot cu o greutate aproximativă de 100 kg din partea binefăcătorului Polczer Ionel;
-
Auromatizarea clopotelor;
-
Zidirea unui lumânărar din cărămidă ornamentală placat cu piatră naturală în curtea bisericii;
-
S-a ridicat o troiță de lemn în cimitirul din partea de jos a satului;
-
Fiindcă satul are eroi vrednici de pomenire atât din primul Război Mondial cât și din al doilea Razboi Mondial, s-a ridicat un monument al eroilor ca semn de recunoștință și veșnică cinstire; totodată s-a realizat și iluminarea acestuia;
-
Slujbele parohiei sunt înfrumusețate de un cor format din aproximativ 20 de persoane condus cu măiestrie și deplin devotament de doamna preoteasă Cristina Maria Tăut; corul are numeroase reprezentații și aduce cinste întregii parohii atât pe plan local cât și pe plan județean;
-
Părintele paroh se ocupă an de an atât de copiii/tinerii parohiei organizând tabere și proiecte catehetice cât și de persoanele vârstnice și nevoiașe organizând proiecte întrajutorare și integrare socială;
-
Pe plan cultural, atât părintele cât și doamna preoteasă au participat la emisiuni televizate ale posturilor locale, remarcându-se prin darul oratoric, blândețea, glasul suav și prin cântările religioase.
Toate acestea au fost încununate în data de 27 Februarie 2022, prin sfințirea lucrărilor și săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Timotei Sătmăreanul, înconjurat de un sobor de preoți.
-
Cimitirele
Unul este în centrul satului la o distanță de 450 m față de biserică, iar cel de al doilea este la 1500 m de biserică la ieșire din satul Iegheriște spre satul Poiana Codrului.
E. Profilul actual al parohiei
În prezent parohia are un numar de 350 credincioși.