Satul Ciuperceni aparține comunei Agriș. Satul este situat la 10 km. de Satu Mare. Ca vecini are satele: Botiz, Agriș, Livada și Drăgușeni.
Majoritatea locuitorilor sunt de etnie maghiară, credincioșii români provenind din maramureșeni, ucrainieni stabiliți în sat, precum și din locuitori ai zonei Oaș, mutați în sat.
Parohia are în jur de 40 de familii din care multe fiind mixte.
Biserica din localitate, cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului,, a fost zidită între anii 1950-1985 din contribuția credincioșilor locali, precum și a parohiilor vecine.
Lăcașul de cult s-a sfințit la data de 22 octombrie 1995 de către ÎPS IUSTINIAN CHIRA, episcop al Maramureșului și Sătmarului, în timpul păstoririi preotului Damian Ioan, protopop al Sătmarului fiind Preot Alexandru Tincu.
Cu ajutorul milostivului Dumnezeu, la data de 15 octombrie 2000, a fost instalat Preotul Bozga Ciprian Alin paroh al nou înființatei Parohii Ciuperceni.
Prima vizită a Preasfințitului Episcop IUSTIN Sigheteanul a avut loc la data de 18 iulie 2006.
Între anii 2012 – 2013 s-a construit o clopotniță, în fața bisericii vechi, dând o nouă înființare bisericii, urmându-se astfel sfatul ÎPS Episcop IUSTINIAN CHIRA.
Între anii 2014 – 2015 în interiorul bisericii au avut loc ample lucrări la Iconostar, acesta fiind complet restaurat, biserica fiind dotată și cu un policandru și alte obiecte bisericești necesare desfășurării slujbelor religioase.
În ultimii ani au avut loc ample lucrări de renovare a exteriorului bisericii (2018), schimbarea ușilor și a geamurilor (2017), montarea aparatelor de aer condiționat (2019), toate acestea din contribuția credincioșilor și a Consiliului Local Agriș.